Autorităţile sanitare din întreaga lume sunt în stare de alertă după ce Naţiunile Unite au avertizat că virusul poate declanşa o pandemie.
Cel puţin 81 de persoane au murit în Mexic şi cel puţin alte unsprezece au fost infectate cu virusul gripei porcine în Statele Unite, un bilanţ care a alarmat imediat întreaga comunitate internaţională şi a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să avertizeze în privinţa riscului declanşării unei pandemii. Autorităţile din Mexico City au anunţat ieri că 20 dintre victime au murit în mod cert din cauza infectării cu virusul letal, în timp ce moartea celorlalte 61 de persoane a fost, probabil, cauzată de aceeaşi infecţie.
Alţi peste 1.300 de mexicani sunt suspectaţi că au contractat boala respectivă, scrie Reuters. Guvernul a reacţionat imediat în faţa cifrelor alarmante, cerând autorităţilor din capitală şi din provincia San Luis Potosi, unde s-au înregistrat majoritatea victimelor, să închidă şcolile până pe 6 mai. Ministerul mexican al Sănătătţii a recomandat proprietarilor barurilor, cluburilor de noapte, bisericilor şi altor instituţii publice să îşi suspende activităţile pentru a preveni extinderea virusului.
Virusul porcin nu pune în pericol România
Noul virus al gripei porcine apărute în Mexic nu reprezintă, deocamdată, un pericol pentru România, a spus medicul infecţionist Adrian Streinu Cercel, şeful Comisiei de Boli Infecţioase din Ministerul Sănătăţii. „Este greu de spus dacă această gripă va ajunge şi la noi. Centrul de Control al Bolilor Transmisibile din SUA şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu au terminat evaluările. Virusul nu este bine cunoscut, nu se ştie ce rată de atac are şi nici ce rată de transmitere.
Deocamdată, tot ce pot face românii pentru a se proteja este să evite călătoriile în Mexic”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel. Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat ieri o campaniepreventivă de informare a populaţiei şi crescătorilor de porci. La nivel mondial au fost luate urgent măsuri preventive. În Marea Britanie, Franţa Spania şi Noua Zeelandă mai multe persoane care reveniseră din Mexic au fost plasate sub observaţie, în timp ce în Rusia a fost înfiinţată o comisie mandatată să prevină propagarea gripei porcine, relevă AFP.
AVERTISMENT : Virusul poate fi transmis de la om la om
Virusul care provoacă boala gripei porcine a fost identificat ca provenind din tulpina H1N1. Persoanele care intră în contact sau se află în apropierea porcilor sunt mult mai predispuse unei infecţii cu acest tip de virus, avertizează specialiştii, citaţi de „The Times”. Aceştia au explicat că gripa porcină este provocată de un virus adaptat porcinelor, dar riscul major apare atunci când virusurile gripale de la oameni şi animale suferă mutaţii în organisme noi, răspândindu-se apoi rapid.
Simptomele gripei porcine sunt: febră, oboseală, lipsa poftei de mâncare, tuse şi dureri în gât. Experţii susţin că Tamiflu-ul, medicamentul antiviral utilizat împotriva gripei aviare, este eficient şi împotriva celei porcine. Gripa de origine porcină din Mexic nu se transmite mâncând carne de porc, ci pe cale aeriană, de la om la om. Temperatura de preparare a cărnii (71 de grade Celsius) distruge virusurile şi bacteriile, potrivit Centrului american pentru controlul bolilor (CDC).
luni, 27 aprilie 2009
Gripa porcină bagă planeta în alertă
Publicat de Alina B la 11:58 a.m. 0 comentarii
duminică, 26 aprilie 2009
Fast and Furious 4
Dom, sora lui, Mia (Brewster) şi Brian, redescoperă legăturile de familie înstrăinate acum câţiva ani, dar, soarta îi plasează încă o dată de părţile opuse ale cursei. Acum, convoiul trece peste lanţul muntos, traversează Republica Dominicană şi străbate tunelele săpate sub deşertul Mexcului; Cei doi prieteni-rivali vor apăsa la maxim pedala acceleraţiei într-o cursă pe viaţă şi pe moarte.
DE la cursele ilegale de maşini pe străzile din Los Angeles, la manevrele de spălat banii şi aventurile periculoase în Tokyo, seria de filme întemeiate pe mania vitezei a devenit o senzaţie la nivel global, încă de la începuturile ei, acum nouă ani. Acum, în capitolul următor, cele patru personaje din filmul original se reunesc din nou, pentru prima dată în formatie completă, acasă, acolo unde a început totul.
VIN DIESEL (The Pacifier, xXx) şi PAUL WALKER (Flags for Our Fathers, Eight Below) refac echipa pentru această cea mai recentă aventură din franciza pe bază de adrenalină Fast & Furious. Din nou pe străzile din Los Angeles, se reîntâlnesc cu MICHELLE RODRIGUEZ (Lost, Resident Evil) şi JORDANA BREWSTER (Chuck, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning) pentru a-şi încorda muşchii şi a-şi etala maşinile exotice tunate pe străduţele întortocheate sau autostrăzile ce se contopesc cu orizontul într-un thriller cu cifră octanică mare realizat de regizorul JUSTIN LIN (The Fast and the Furious: Tokyo Drift, Netter Good Luck Tomorrow).
Au trecut opt ani de când ex-condamnatul Dominic Toretto (Diesel) a trecut graniţa spre Mexic şi şi-a asumat o viaţă de evadat. Acum, eşuat pe o plajă de pe coasta Republicii Dominicane, trăieşte din amintiri alături de Letty (Rodriguez) şi încearcă să-şi facă o nouă viaţă.
Daca vreti sa iesiti din stare monotona de a urmari un film in pat,mancand pop`corn si amuzandu`va singuri, il puteti viziona in http://www.cityplex-tomis.ro/
Publicat de Alina B la 12:25 p.m. 0 comentarii
17 Again
Mike O'Donnell avea tot ceea ce isi putea dori de la viata. A fost un atlet de nota 10 care intentiona sa se duca la facultate, dar el a renuntat de tot la acest plan pentru a se casatori cu iubita lui din liceu, Scarlett. Ajuns la 37 ani, Mike a devenit un om mizerabil, si un om de afaceri foarte trist si deprimat, care a ajuns sa creada ca a luat niste decizii in viata nu tocmai inspirate. Ceea ce isi doreste el este sa se intoarca inapoi in timp, sa mai poata lua inca odata deciziile pe care le-a facut acum 20 de ani, si care l-au adus in starea in care este. Intamplator dar adevarat, dorinta lui i se indeplineste, si ajunge sa aiba inca o data 17 ani. Tot ceea ce trebuie sa faca acum este sa isi traiasca viata asa cum si-ar fi dorit.
Premiera in Romania incepand cu 1.05.2009.
Publicat de Alina B la 12:14 p.m. 0 comentarii
12 motive pt care merit sa fiu Peste
12 motive cu care ma mandresc ca sunt in zodia Pesti:
1. Un farmec si o imaginatie atragatoare.
2. Niciodata nu arunca nimic...
3. Motto-ul tau: In cotidian, exista miracole ce se repeta mereu.
4. Atat de retras, pustnic…
5. Intotdeauna meriti mai bun, mai bine.
6. Compasiv si generos.
7. Nici pe departe usor de determinat.
8. Poate fi foarte la obiect.
9. Inclinat spre conceptualizare.
10. Supraincarcat cu enormitatea universului.
11. Emotii profunde si sensibile.
12. Open mind: Precautia nu trebuie confundata in mod gresit cu lasitatea.
Publicat de Alina B la 11:54 a.m. 0 comentarii
Nutty
Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar am o colega care ar face orice pentru ceva mancare, care dupa parerea mea seamana cu Nutty :) .
Publicat de Alina B la 11:15 a.m. 0 comentarii
sâmbătă, 25 aprilie 2009
Deko Cafe
Cei care au indrodus stand`up`ul adevarat in Romania. BRAVO!!!
Publicat de Alina B la 10:48 p.m. 0 comentarii
Cutremur - 25 Aprilie 2009
La ora aproximativa 20,20 (desi comunicatul oficial aparut mai tarziu vorbeste de 20,25) am simtit foarte multi dintre noi un cutremur de 1-1,5 secunde, pe nivel orizontal, secunde in care m-am gandit ce sa fac mai intai....
Intre timp au aparut si informatii referitoare la acest scurt, dar intens cutremur.
Realitatea TV ne spune, 20 de minute mai tarziu, prin intermediul unei doamne de la Institutul de Fizica a Pamantului ca a fost un cutremur cu epicentrul in Vrancea, la o adancimea de 120 de km, de adancime, cu o intensitate de 5,3 pe scara Richter. In epicentru, intensitatea acestui cutremur a fost de 5 grade pe scara Mercalli si a fost resimtit in Bucuresti cu o putere de 3-4 grade pe aceeasi scara,iar in Constanta l-am simtit cu 3,5 pe aceeasi scara. Diferenta dintre scala Richter si Mercalli ar fi ca prima masoara intensitatea cutremurului in epicentru, iar Mercalli in functie de intensitatea cu care este resimtit si efectele lui.
Publicat de Alina B la 9:12 p.m. 0 comentarii